Solzi Cedonia – Țigla de bază

Cedonia

Distanță între șipci: cca. 15,5 – 17,0 cm (așezare simplă)
cca. 31,0 – 33,0 cm (așezare dublă)
Lățime de acoperire: cca. 19,0 cm
Lungime totală: cca. 40,0 cm
Lățime totală:: cca. 19,0 cm
Necesar: cca. 31,0 – 34,0 buc/m2 (așezare simplă)
cca. 31,9 – 34,0 buc/m2 (așezare dublă)
Greutate: cca. 2,0 kg/buc.
Modalitate de aşezare: simplă sau dublă
Înclinația minimă a șarpantei:
25° cu astereală continuă hidroiziolantă
30° Fără astereală:

Principii de bază la proiectare

Ţigla tip solzi poate fi utilizată avantajos pentru executarea unor acoperişuri complexe combinate sau la refacerea unor acoperişuri existente.

Poate fi utilizată la acoperişuri înalte:

  • construcţii civile (locuinţe) şi obiective turistice;
  • clădiri publice;
  • instituţii, obiective sportive;
  • construcţii industriale şi agricole.

Condiţii de utilizare:

  • panta acoperişului se va încadra între limitele acceptate;
  • şarpanta, distanţa dintre şipci şi secţiunea şipcilor trebuie să corepundă cerinţelor impuse;
  • montajul învelitorii se va face de personal calificat.

Caracteristicile principale ale învelitorii:

  • Panta acoperişului poate să fie între 25°- 60°(90°)

Distanţa dintre căpriori, în cazul unor şipci de susţinere de 24 /48 mm, este de maxim 90 cm. În cazul mansardării, pentru eliminarea pătrunderii prafului şi a pulberii de zăpadă se va executa în mod obligatoriu astereală continuă.
În funcţie de zona climaterică, în zone cu furtuni repetate, ţiglele se vor fixa şi sub o pantă de 40°. Ţiglele de margine, cele de la streaşină şi dolie, cele tăiate şi ţiglele de coamă se vor fixa în mod obligatoriu în toate cazurile. Fixarea se va face prin orificiul special prevăzut cu un cui de 24/50.

Determinarea lungimii căpriorului şi a distanţei dintre şipci la un acoperiş cu două versante

Determinarea lăţimii de acoperire şi a lăţimii structurii de acoperiş

Sisteme de parazăpezi

Iarna, la temperaturi sub 0°C, precipitaţiile cad sub formă de zăpadă, la temperaturi mici îngheaţă şi învelitoarea şi se lipeşte zăpada de suprafaţa ei. Dacă temperaturile joase persistă, pe acoperiş se formează un strat de zăpadă. Datorită temperaturilor scăzute la nivelul podului şi a proprietăţii de izolare termică a stratului de zăpadă se formează un strat de gheaţă de cca.10-20mm pe suprafaţa de contact cu învelitoarea.

Când temperaturile cresc, creşte temperatura şi în pod, astfel se topeşte acest strat de gheaţă – devenind o peliculă de apă. Această peliculă de apă este suprafaţa de alunecare a zăpezii de pe învelitoare, care va aluneca de pe acoperiş sub forma unei lavine. Ţiglele parazăpadă nu pot opri cantităţile mari de zăpadă, în aceste cazuri este recomandată folosirea sistemelor auxiliare de parazăpezi (grilaje parazăpadă). Dispunerea acestor ţigle parazăpadă va fi determinată obligatoriu de către proiectant. În continuare vă recomandăm
necesarul minim de ţiglă parazăpadă. Ţiglele parazăpadă se vor aşeza în al doilea/treilea rând, calculat de la streaşină (conform schiţelor).

Ventilarea

În cazul utilizării spaţiului de sub acoperiş ca spaţiu de locuit, se impune realizarea unei termoizolaţii corespunzătoare, cu secţiuni de ventilare. Aceste secţiuni de ventilare se formează:

  • între materialul termoizolant şi folie;
  • între folie şi învelitoarea de ţiglă
  • şi asigură ventilarea structurii acoperişului între streaşină şi coamă.

Rolul ventilării prin aceste două secţiuni de ventilare este:

  • scăderea temperaturilor înalte, cauzate de razele solare, din spaţiul de sub acoperiş;
  • eliminarea condensului pătruns din spaţiul interior;
  • egalizarea temperaturii din interiorul acoperişului cu temperatura din exterior;
  • evacuarea eventualei umidităţi care a pătruns din exterior.

Evacuarea condensului din interiorul clădirii prin secţiunea de ventilare dintre termoizolaţie şi folia de bază

Condensul format în interiorul spaţiului de locuit (baie, bucătărie, spălătorie) are tendinţa să ajungă în
exterior, unde temperatura este mai mică. Dacă temperatura scade sau condensul din aer ajunge la
saturaţie, umiditatea excesivă poate cauza următoarele deteriorări:

  • micşorarea capacităţii de termoizolare a materialului termoizolant umed;
  • formarea unui strat de mucegai pe suprafaţa interioară;
  • deteriorarea materialului lemnos din şarpantă (în cazul umidităţii îndelungate).

Cauzele formării condensului la nivelul suprafeţei interioare:

  • secţiunea de ventilare dintre folia de bază şi materialul termoizolant este prea mică sau nu există;
  • secţiunea de ventilare dintre folia de bază şi materialul termoizolant nu este în contact cu exteriorul şi astfel nu este ventilată;
  • rezistenţa de difuzie a vaporilor a structurilor de limită este prea mică.

Pentru evitarea pagubelor produse de condensul de sub acoperiş, în cazul mansardărilor, stratul de aer din partea exterioară a materialului termoizolant trebuie foarte bine ventilat. La proiectare se calculează înălţimea secţiunii de ventilare, ea rezultând din dimensiunile contraşipcilor, căpriorilor, benzii de ventilare.

Evacuarea condensului rezultat din factori externi

În cazul acoperişurilor tip şarpantă se execută o învelitoare hidrofugă, care nu permite pătrunderea umidităţii numai în măsura în care aceasta poate fi evacuată natural, şi în timp nu produce deteriorarea structurii învelitorii. Din acest motiv spaţiul format între ţigla ceramică şi folia de bază trebuie bine ventilat.
Folosirea foliei de bază este obligatorie în cazul mansardărilor, acoperişurilor cu o pantă mică, folie care preia umiditatea care se poate produce şi o canalizează la nivelul streaşinei. Secţiunea de ventilare de sub învelitoare evacuează restul de umiditate. Grosimea acestei secţiuni de ventilare se poate modifica cu mărirea sau micşorarea grosimii contraşipcilor.

În continuare vă recomandăm valorile minime pentru grosimea contraşipcilor în cm:


La punerea în practică a valorilor din tabelul de mai sus vă recomandăm să aveţi în vedere panta minimă la care poate fi folosit modelul de ţiglă utilizat.

Determinarea secţiunilor de ventilare la un acoperiş cu două ape (exemplu de calcul)

Determinarea secţiunilor de ventilare la un acoperiş cu patru ape

Utilizarea foliei anticondens

La acoperişurile cu termoizolaţie este foarte importantă protecţia termoizolaţiei împotriva pătrunderii condensului din interior sau a umidităţii din exterior. Totodată trebuie asigurată şi ventilarea termoizolaţiei.
Aceste cerinţe pot fi satisfăcute prin utilizarea foliei anticondens.

Avantajele utilizării şi modul de aşezare a foliei anticondens:

  • se montează direct pe termoizolaţie, astereală;
  • nu este necesară existenţa secţiunii de aerisire între folie şi termoizolaţie;
  • este posibilă mărirea grosimii termoizolaţiei;
  • la coame orizontale sau oblice, la dolii poate fi trecută fără întrerupere pe un alt plan al acoperişului;
  • realizarea structurii este simplă, posibilitatea erorii fiind foarte redusă;
  • va fi aşezată cu inscripţionarea pe partea superioară.

DOLIE ŞI AŞEZARE SUPRAFEŢE ARCUITE

Principii de bază la proiectarea doliei

Dolia este cel mai solicitat element al acoperişului, solicitarea nu se înţelege doar static, punctul inferior al doliei este punctul superior de colectare a apei. Dolia este alcătuită de intersecţia a două planuri de acoperiş.
Proiectarea şi punerea în operă a doliei necesită o atenţie şi o tehnicitate mai ridicată. Dolia se montează pe un pat de scândură, indiferent de modul de realizare.

Dolie realizată cu căptuşeală de placaj:
Este cel mai folosit mod de realizare a doliilor. Poate fi utilizat atât la acoperirea simplă cât şi la cea dublă. Regula principală a realizării doliei este că două spaţii de câte 10 cm de la nervura mediană se vor lăsa libere, pentru a asigura scurgerea apei pluviale de pe acoperiş.

Formele cel mai des întâlnite:

Dolie realizată cu placaj scurt:

Poate fii utilizată numai cu acoperire dublă, în cazurile în care nu se doreşte ca placajul să fie vizibil la dolii. Realizarea se face ca şi acoperirea cu ţiglă, plăcile scurte se montează pe lăţimi de 40 cm, pe rânduri, cu 1 cm peste linia de bază. Fixarea se face cu 2 bucăţi de cui sau şurub zincat. Lungimea plăcilor scurte se poate determina după cum urmează:


Dolie scufundată din ţiglă:

Realizarea se face din acoperire cu ţiglă, ţiglele se montează cu aşezare dublă, iar ţiglele de pe acoperişurile care se intersectează se suprapun cu 10 -15 cm peste ţiglele care formează dolia scufundată.
La realizarea doliei trebuie calculată şi grosimea materialelor folosite, planurile trebuie alcătuite după acest calcul. Căpriorul de dolie poate fi scufundat, sau pot fi ridicate planurile de acoperire prin mărirea grosimii contraşipcilor.

Dolie îmbinată din ţiglă:

Este considerată posibilitatea cea mai frumoasă de realizare a doliei. Impermeabilitatea doliei este asigurată de rândurile de îmbinare. Elementele doliei îmbinate:

  • linia de bază: este linia care leagă vârfurile inferioare ale ţiglelor care se văd. Poate fi urmărită trecerea de la un plan al acoperişului la celălalt.
  • linia superioară: este linia sforii de trasare a ţiglelor. Cea mai simplă modalitate de apariţie este partea superioară a şipcilor.
  • rândul de trecere: este rândul de ţiglă care trece de la un plan al acoperişului la celălalt plan.
  • rândul de îmbinare: este rândul de ţiglă care asigură impermeabilitatea doliei, este un rând de ţiglă aşezat în plus faţă de rândurile din cele două planuri de acoperiş care se intersectează. Este montat sub rândul de trecere .
  • ţigla de barare a accesului apei: este ţigla tăiată la diferite lăţimi care este montată în primul rând de ţiglă pe axa doliei.
  • tăblia: este scândura aşezată în dolie pentru a asigura sprijinirea ţiglelor. Secţiunea lui are forma unui trapez.

Tipuri de dolii îmbinate din ţiglă:

  • dolia îmbinată austriacă: la realizarea ei sunt proiectate două rânduri de îmbinare, una întră sub rândul de trecere la dreapta şi cealaltă la stânga. Este realizată din 7 ţigle.
  • dolia îmbinată germană: este asemănătoare cu dolia îmbinată austriacă, având un aspect mai ordonat. Dacă ne uităm la rosturi vom vedea o linie.

Tipuri de dolii după modul de realizare:

  • în funcţie de lăţime:
  • cu lăţime de două ţigle
  • cu lăţime de trei ţigle
  • cu lăţime de patru ţigle
  • în funcţie de unghi:
  • cu unghiuri egale
  • cu unghiuri diferite
  • în funcţie de acoperire:
  • cu acoperire simplă
  • cu acoperire dublă

Literatura de specialitate face referiri la mai multe moduri de realizare de dolii din ţiglă. Noi vă prezentăm o variantă din care pot fi însuşite bazele realizării doliilor, şi astfel fiecare poate opta pentru varianta care îi place mai mult.

La realizarea doliilor este important să aveţi în vedere:

  • dulgherie exactă;
  • scândura de dolie;
  • aşezarea exactă a tăbliei;
  • rândurile de trecere şi cele de îmbinare să fie aşezate exact;
  • în dolii fiecare ţiglă este fixată separat cu sârmă zincată groasă, uşurând astfel înlocuirea ţiglelor (reparaţii)
  • pe parcursul montării trebuie verificat ca ţiglele din dolii să fie sprijinite pe tăblie.

Condiţiile şi etapele realizării doliei arcuite:

  • panta doliei să fie de minim 35 grade;
  • la pante mai mici se alege o lăţime mai mare a doliei;
  • executarea patului de scândură;
  • începere;
  • pregătirea (tăierea) ţiglei;
  • fixarea ţiglei;
  • acoperire de la axa doliei;
  • rândurile de trecere şi de îmbinare să schimbe unul pe celălalt.

Principii de bază la proiectarea lucarnelor arcuite

Avantajul aşezării ţiglelor în două rânduri este că pot fi acoperite estetic şi suprafeţele arcuite. În cazul mansardărilor pe lângă aerisirea spaţiului a apărut, şi cerinţa de iluminare a spaţiului interior. Iluminarea se poate realiza prin:

  • ferestre de mansardă aşezate în planul acoperişului;
  • lucarne:
  • cu acoperiş cu două versante;
  • cu acoperiş cu un singur versant;
  • în forme de triunghi, de pătrat sau de trapez;
  • lucarne arcuite:
  • ochi de bou – pentru ventilare;
  • lucarnă portantă arcuită – capela Napoleon – pentru iluminat.

Lista de mai sus este în ordine descrescătoare şi în funcţie de mărimea gradului de iluminare, deci lucarnele arcuite au cel mai mic grad de iluminare, dar din punct de vedere estetic sunt cele mai elegante. Datorită acestui fapt din ce în ce mai mulţi arhitecţi o folosesc ca metodă de iluminare. Pentru a vă ajuta vă prezentăm etapele realizării arcului. La lucarnele arcuite distingem două tipuri de lucarne în funcţie de baza lor: cu bază de dreptunghi şi cu bază de triunghi. Raporturile la cele două tipuri sunt aproximativ aceleaşi dar modul de realizare diferă.

Caracteristici comune:

  • panta acoperişului trebuie să fie de minim 37 grade;
  • unghiul dintre planul acoperişul lucarnei şi cel al acoperişului să fie de maxim 12 grade
  • distanţa dintre punctul superior al lucarnei trebuie să fie cu 50 cm mai jos de linia coamei;
  • pe margini se lasă o distanţă de 1 m şi 1 m de la pazii;
  • şipcile sunt de fiecare dată orizontale (dimensiunea este de 15/50 mm);
  • ţiglele sunt aşezate de fiecare dată în două rânduri;
  • raportul dintre înălţime şi lăţime este de 1/5.

Regula de proiectare a lucarnelor cu baza de dreptunghi:

Proiectarea începe de fiecare dată de la înălţimea ferestrei, arcul dorit se obţine cu ajutorul razei.

Regula de proiectare a lucarnelor cu baza de triunghi:

Punctul de pornire a proiectării este lăţimea ferestrei, arcul dorit se obţine cu ajutorul a două raze diferite. Dacă comparăm cele două tipuri de proiectare putem constata că acoperirea este mai eficientă în cazul lucarnei cu bază de dreptunghi.

Trebuie să precizăm că mai sus au fost prezentate doar etapele proiectării lucarnelor, în cazul folosirii lucarnei aceasta trebuie proiectată pe structura întregului acoperiş, existenţa ei având influenţe asupra poziţionării şi structurii căpriorilor şi cosoroabelor. Realizarea lucarnelor nu se poate face fără un proiect realizat de un specialist.

Realizarea lucarnelor arcuite

  • proiectarea şi realizarea şablonului sistemului portant în formă de arc;
  • pe baza şablonului tâmplarul realizează sistemul portant în formă de arc;
  • după dimensiunile de la realizare se trece la realizarea şi fabricarea şabloanelor pentru sistemul portant în formă de arc;
  • pe structura de acoperiş se fac pregătirile pentru a putea fi fixat sistemul portant;
  • fixarea primului portant cu 50 cm mai jos de coame,
  • fixarea sistemului portant, ţinând cont de planul scândurii de acoperiş reglat;
  • este realizată o astereală peste sistemul portant din scânduri cu lăţime de 7 cm. Dacă nu se doreşte acest fapt, atunci se fixează cu cui pe punctul superior al sistemului un triunghi din scândură;
  • se nivelează diferenţele dintre planul acoperişului şi planul lucarnei;
  • după caz se fixează folia anticondens, sau se montează contraşipcile;
  • se montează prima şipcă care trece de pe planul acoperişului pe planul lucarnei (este prima şipcă care porneşte de pe planul acoperişului şi trece în apropierea streaşinei de la lucarnă);
  • sunt trasate şipcile, se are în vedere că pe lucarnă şi pe planul acoperişului sunt acelaşi număr de rânduri;
  • sunt montate şipcile, care indiferent de situaţie sunt orizontale;
  • montajul ţiglei se face din două direcţii întâlnindu-se la axă.

Principii de bază la proiectarea acoperişului în formă de con

Acest mod de acoperire este folosit la turnuri, fiind o adevărată provocare în materie de acoperire cu ţiglă. Turnurile sunt construcţii având o suprafaţă a bazei nesemnificativă în comparaţie cu înălţimea, panta acoperişului este mai mare de 45 grade. Acoperişurile turnului pot avea ca bază un pătrat, un dreptunghi sau un poligon. La aceste turnuri planul acoperişului este triunghi sau trapez. Turnurile finisate sunt structuri determinante ale acoperişului. La realizarea turnului primul pas important este dulgheria exactă, este esenţial ca căpriorii care formează structura turnului să formeze doar structura de bază, planul arcuit trebuie format de sistemul portant arcuit, pe el fiind montată astereala, care este realizată din scânduri late parelele cu streaşina.

La realizarea turnurilor este important să aveţi în vedere:

  • dulgherie exactă;
  • suprafaţa conului trebuie să fie determinată de sistemul portant arcuit;
  • astereala trebuie montată ca şi component structural;
  • determinarea exactă a trasării cu sfoară;
  • tăierea ţiglelor din ambele laturi, fixarea lor se face fără ureche;
  • fiecare ţiglă trebuie fixată în două locuri cu cui sau şurub zincat, la 2 cm de la marginea ţiglei;
  • ţiglele mai înguste de 6 cm nu se vor monta, dacă am ajuns la 6 cm, ţigla din rândul următor va fixa două rosturi;
  • aşezarea ţiglelor se face cu acoperire prin îmbinare;
  • porţiunea arcuită se desface în forme de poligonuri ce nu pot fi detectate cu ochiul liber, ţiglele montate pe această porţiune pot fi aşezate mai bine după cioplire.

Moduri de acoperire:

Modul de acoperire este determinat de exactitatea trasării orizontale şi verticale. Dacă dulgheria este exactă, după trasare va rezulta o formă regulată, în această situaţie se poate realiza o acoperire regulată, în celelalte cazuri acoperirea este neregulată. În cazul acoperirii regulate, trasarea cu sfoara va determina lăţimea ţiglelor ce urmează să fie montate. În cazul unui trapez, trasarea se face de la axul ţiglei. În cazul acoperirii neregulate suprapunerile verticale de ţiglă trebuie să fie de min. 4 cm, iar aşezarea se face cu
acoperire prin îmbinare. Turnul poate fi separat de acoperiş, poate fi o anexă a acestuia sau poate trece prin acoperiş, în fiecare caz diferă modul de determinare a trasării cu sfoară. Dacă acoperişul turnului este mansardat atunci structura lui este considerată ca un acoperiş rece, numai dacă avem în vedere acest fapt încă din faza de proiectare putem asigura ventilarea corectă a acesteia.

Determinarea trasării cu sfoară în cazul acoperirii regulate:

  • măsurarea streaşinii, de-a lungul conului(L1);
  • trasarea şi verificarea (dacă este perpendicular) unei linii generatoare;
  • determinarea lăţimii ţiglei (La), baza de calcul este jumătatea acesteia(La/2);
  • determinarea numărului de rânduri(N1=L1/(La/2)), rotunjim numărul rezultat(N);.
  • cu numărul rotunjit împărţim lungimea streaşinei, obţinem astfel valoarea care trebuie măsurată în orizontală la trasare X=L1/N;
  • calculăm distanţa dintre şipci (t), luând în calcul că partea superioară a ţiglei o să fie linia superioară, t = (lungimea ţiglei-suprapunere)/2 ;
  • pornind din vârful conului trasăm liniile superioare (trasările orizontale) şi trasările verticale, după care vom face şabloane pentru ţiglele ce urmează a fi tăiate şi montate.

Paleta de culori TONDACH®

Paleta de culori TONDACH ®Natur

Paleta de culori TONDACH ®Angobe